Arta de a fi ghinionist este o artă ce se învaţă pe parcursul vieţii. Unii o învaţă mai devreme, alţii mai târziu, iar cei fericiţi, nu au deloc de-a face cu ea. A fi ghinionist înseamnă a ţi se întâmpla imposibilul, a întâlni inimaginabilul şi a afla pe propria piele cât de dezvoltat are Dumnezeu simţul umorului. Nu sunt o persoană superstiţioasă, dar afirm cu cea mai mare convingere că ghinionul există şi că eu mă scald în el. Se spune că doar proştii au parte de noroc în viaţă, iar dacă acest lucru ar fi adevărat, înseamnă că eu sunt o “genie” 
. Probabil vi se pare că exagerez, tocmai de aceea vă voi povesti pe acest blog de acum înainte lucrurile care mi s-au intamplat şi care m-au făcut să cred că sunt o ghinionistă. Cred că ar fi foarte bine să încep cu cea mai semnificativă întâmplare de care am avut parte în ultima vreme.
Era toamna anului 2008 şi trecuseră atât înscrierea cât şi admiterea la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din cadrul Universităţii Bucureşti. După deschiderea anului universitar, decanul facultăţii a stabilit o întâlnire cu noi, bobocii, pentru a ne lămuri asupra unor lucruri şi a ne povesti cam ce vom face în această facultate. Toate bune şi frumoase pană am aflat de la o prietenă că se afişaseră cu o seară înainte grupele anului I, şi că eu (surprizăăăă!!!!!) nu mă aflam în niciuna. Ba mai mult, apăream undeva la sfârşitul listelor alături de alte câteva persoane iar în dreptul meu scria sfidător ” TRANSF AN II”. Prima oara nici nu am ştiut cum să reacţionez, însă mi-am revenit puţin din şoc şi m-am hotărât să aştept până va termina domnul decan de vorbit şi apoi să mă duc şi să-l întreb ce trebuie să fac. Bineînţeles că mi-a zis să mă duc la facultate şi să vorbesc cu secretarele, asta după ce am reuşit să-l conving că nu am facut un an la ID şi nu aveam cum să fiu transferată în anul II. La facultate, a trebuit să duc o luptă acerbă (metaforic vorbind) cu secretarele, încercând să le conving că s-a făcut o greşeală şi că eu ar trebui să fiu în anul I, numai că doamnele secretare imi tot puneau întrebări de genul: ” Şi tu nu ai învăţat un an la ID?”, ” Taxa ţi-ai plătit-o?” sau “Sigur ai dat admiterea acum în toamnă? ” iar eu le răspundeam calm… “Nu, nu am învăţat un an la ID, abia am absolvit liceul.”, “Da, mi-am plătit taxa.” şi “Da, bineînţeles că am dat admiterea acum în toamnă.” În cele din urmă, se pare că cele două secretare au hotărât că problema mea nu este de competenţa lor şi m-au trimis la doamna secretară-şef. Acolo, aceeaşi muncă de convingere, aceleaşi întrebări, aceleaşi răspunsuri, numai că doamna secretară m-a trecut totuşi în baza de date şi m-a repartizat la grupa 10, unde ar fi trebuit să fiu de la bun început.
Am plecat fericită acasă crezând că am rezolvat totul, numai că problema mea nu luase sfârşit atunci, aveam să aflu asta odată cu începerea cursurilor deoarece toţi profesorii aveau lista de la început în care eu nu figuram, însă în locul meu era trecut Ştefănescu Bogdan. Atunci am înţeles că el trebuia să fie în anul II şi nu eu, însă mi s-a părut puţin suspect că s-a făcut confuzia între numele meu şi al lui, care în afară de faptul că ambele se termină în “escu” nu mai au nimic în comun. Pe mine mă cheamă Vasilescu Denisa, iar pe el Ştefănescu Bogdan… ceva nu se leagă… Poate a fost din cauză ca aveam aceeaşi nota, dar multe alte persoane au avut aceeaşi notă şi nu paţit lucrul ăsta, din cei 250 de studenţi proaspăt admişi la cursurile de zi, tocmai mie mi s-a întâmplat asta! Partea cea mai tare este faptul că pe site-ul facultăţii, la grupele anului I, eu nu figurez nici până acum în grupa 10, şi nici măcar la secţiunea de note de la teste şi examene, cel puţin la cele de la TR. Dacă aveţi curiozitatea să vă uitaţi acolo, o să mă gasiţi şi pe mine, ruptă de lume, la sfârşitul listelor, bineînţeles, iar Ştefănescu Bogdan este trecut absent.
Vă spun sincer, când ţi se întâmplă lucruri de genul ăsta, nu-ţi rămâne decât să faci haz de necaz (uitaţi-vă la titlul pe care l-am dat blogului). Toată viaţa mea am avut parte de ghinioane şi am învăţat chiar să mă bucur de ele, că doar n-o să rezolv nimic dacă mă consider o victimă a sorţii şi mă tem de ce s-ar putea să mi se întâmple în continuare. Stăpânesc arta de a fi ghinionist foarte bine, şi pot chiar să dau meditaţii, pe gratis! O să vă povestesc în următorul articol de alte ghinioane foarte amuzante, şi credeţi-mă, o să vă bucuraţi că nu sunteţi în pielea mea! Prietena mea, Valentina, vă poate confirma acest lucru, mai ales că ea a avut de suferit de multe ori din cauza mea căci uneori ghinionul meu îi afectează şi pe cei din jur… O să înţelegeţi de ce cănd o să citiţi celelalte întămplări. Până atunci, mult noroc!
